Comentariu Literar- Nopti La Serampore de Mircea Eliade-CLASA X

   Mircea Eliade (1907-1986) a fost cel mai mare om de cultura roman din sec. al XX-lea, una mare scriitor.
   Nuvela "Nopti la Serampore" se incardreaza in proza fantastica si apare in 1940, intr-o placheta, alaturi de nuvela "Secretul doctorului Honigberger".
   Nuvela fantastica este o specie a genului epic, in proza, de intindere medie, intitiind un fantastic realizat prin imbinarea planului real cu planul albstract.
   Tema operei "Nopti la Serampore" o constituie o experienta existentiala neobisnuita, pe care o traise naratorul atunci cand era tanar si anume iesirea din timpul si spatiul real.
   Datorita aceste teme, nuvela intra in sfera prozei fantastice: in lumea reala, se produce o ruptura, o intamplare bizara si imposibil de explicat.
   Titlul nuvelei-noptile petrecute la Serampore, constituie un timp mitic si magin, in care, intr-un spatiu incadrat de sacralitate.
   Relatarea se face la persoana I, naratiunea desfasurandu-se la nivelul a trei timpuri: prezentul(in care naratorul isi aminteste aceasta intamplare), trecutul apropiat (timp in care a intrat, fara voie, tanarul european aflat in India).
      Continutul nuvelei:
   Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ("un foarte tanar invatacel") se imprieteneste cu alti doi europeni: Bogdanof (un rus orientalist celebru) si Van Manen (un irlandez care statea aici de multi ani, bibliotecar al Societatii Asiatice in Bengal)
   Van Manen le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, unde un prieten de-al sau, Budge, avea o casa veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme religiase, magice sau culte.
   Intr-o noapte, cei trei pornesc spre Calcutta, intr-o masina condusa de soferul gazdei. La un moment dat, toti trei traiesc o senzatie stranie, avand impresia ca s-au ratacit desi drumul era unul sigur.
   Tocmai cand naratorul incearca sa recunoasca locurile prin care treceau, linistea noptii este sfasiata de tipatul inspaimantator al unei femei care cerea ajutorul, strigand ca moare, ca si cand ar fi fost injunghiata. Infiorati europenii au sarit din masina incercand sa o gaseasca, in interiorul padurii bengaleze. Orice cautare este zadarnica, dupa o vreme, cei trei dandu-si seama ca in codru nu se afla nici o fiinta omeneasca; fiecare traind niste senzatii ciudare)"aveam necontenit senzatia ca visez si ca nu ma pot trezii din vis") ca si cand padurea executa efecte magie.
   Obositi si crezand ca au avut halucinatii, cei trei se intorc la sosea, dar nu-l gasesc pe sofer. Se hotarasc sa meaga pe joc la Serampore, zarind, parca lumina unu felinar care se afunda in jungla, cei trei pornesc in directia ei, dar pierd imediat iluzia. In preajma unei case, parca din alt veac, erau mai multe vetre cu jaratec dar nici un om.
   Primiti de un batran ciudat, europenii sunt condusi la stapanul casei, fiind anuntati ca li se pregastesc camerele pentru odihna, nimeni si nimic nu se misca in acea casa.
   Amintindu-si de tipatul auzit in padure, Van Manen i-a relatat gazdei intamplarea. Acesta i-a produs lui Dasa o suferinta atroce, exprimata in propozitii de neinteles, din care se distingea numai numele Liba.
   Europenii intelesese ca femeia a fost ucisa; curtea se umplea de umbre, totul denea mai stranui.
   Considerand ca este mai bine sa se retraga, cei trei barbati se hotarasc sa plece spre Serampore pe jos, unde ajung in zori. Acolo afla, cu stupoare, ca nici ei, nici soferul nu iesisera din casa intreaga noapte, iar intamplarea la care asistasera se petrecuse cu 150 de ani in urma.
   Mai tarziu, aflandu-se la manastirea din Himolog, naratorul a incercat sa dezlege misterul celor intamplate, intr-o discutie cu Shivananda, opiniile fiind diferite. Tanarult sustinea ca practicile magice ale unui profesor in Calcutta, ar fi creat "o zona sacra" de care ar fi fost absorbiti cei trei europeni, proiectandu-i in alt timp.
   Shivananda i-a explicat ca realitatea este o iluzie, proiecatandu-l din nou pe tanar in vremea lui Nilamvara, proiecatandu-i a doua iesire din timp.
   In final, se arata ca, in dimineata urmatoare cand s-a trezit din somn, aflat la Serampore, a gasit o lume calma si plina de stralucire.
   Bogdanof este un orientalist celebru, colaborator al celor mai renumite publicatii. El iubea musulmanii, era un provaelnic convins.
   Van Manen, un tanar invatacel, adora lumea indiana. Era de multi ani bibiotecarul si secretarul Societatii Asiatice in Bengal. Este foarte inteligent reusind sa invete limba bengaleza, dar era si lenes.
   Budge era un om bogat, foarte ciudat, se remarca prin faptul ca era celibatar si neindemanatic la vanatoare, el ramane in spatiul si timpul profan.
   In sfarsit, fantasticul se impleteste cu mitul zeitei Maya dand nastere unor profunde interogatii filozofice.
   Intr-o lume contemporana manata de grave contradictii si supusa neincetat indoielii, Eliade propune prin nuvelele sale o viziune armonioasa despre cosmos, unitara si indreptata cu totul spre redescoperirea sacrului, spre intalnirea cu ceea ce ne mantuiste, dand sens existentei noastre".(Eliade-"Incercarea labirintului")